bai-nene, asta este Coltul Andreei!

    Te-am aşteptat de mult să vii…Spre apus mi s-a părut că îţi vâd chipul pe cerul înstelat de vise.Am tremurat, sub palate de nisip clădite, Pe speranţe de azi, de ieri , de mâine.. Anotimpul , ce odinioară mi-l pictai cu ochii închişi,S-a prefăcut într-o emoţie târzie de

      Dacă nu era soarele să-mi încalzească lacrimile pierdute pe chip,Inima-mi era și-acum un plin de piatră ud.Eram o naufragiată pe-un suflet timid, descurajat și singur.Cu ochii înfometați de frică, așteptam să vină ..Nu mă intreba ce…Nu știu..probabil n-am știut vreodată..N-am să știu să-ți răspund..Dar astăzi, după un

    Frig.Roșu.Blondă.Plouă mărunt.Negru.Frig.Nimic nu seamănă cu trecutul.Am fumat prea mult.Ochii își amitesc acel căprui turbat.Nici seara nu mai vine.Nici tocuri nu mai port.De-aș mai avea două suspine în inimă să ți le șoptesc, ți-aș lustrui privirea, glasul, tot ce mi-a lipsit.Mi-e sortit să trăiesc printre dorințe.Nimic nu seamănă cu

      Te simțeam în toate privirile rătăcite,Și precum un arhitect,Îmi desenam un viitor printre șuvițele tale blonde. Ce umbre..Ce culori.. N-am știut că trăiesc în pandemia asta a vieții ,Și orb și surd din martie,Te-am șlefuit neatent pe piedestal, ca mai apoi tu să începi să exiști. Ce

      Surprinde-mi privirea dimineața, Prin aburii târzii din cana mare de cafea, Iar mai apoi, Mângâie-mi tâmpla de pe tine, căci nici eu Nu mai știu ce vreau.   Mi-ai acaparat în fiecare noapte – trupul, visul și viața. Nu știu cum să fac față acestui crivăț, ce-l

        Dacă te-ai întoarce, aș începe să construiesc cu mâinile goale cerul. L-aș picta aievea valurilor mării și l-aș lustrui cu grijă, înainte să întri în lumea mea minusculă.   Mi-ai mai picta în culoarea ochilor căprui, răsărituri încă nevăzute din trecut? Mi-ai readuce pe banca putrezită