luni, martie 25th, 2019

now browsing by day

 

Ei, şi ce dacă am 23 de ani?

 

 

Dacă am învăţat ceva important în toţi aceşti ani este să iubesc sincer orice floare, persoană şi orice zi. Nu sunt deloc o fată perfectă şi nici nu îmi doresc. Perfecţiunea este relativă. Ador să simt orice emoţie la maxim, fie că mă bucur, fie că plâng. Sunt ciudată doar prin felul meu de a fi . Atrag simpatii, dar şi antipatii. Mă simt specială pentru că pot fi eu. Sţiti cum mă simt? Ca o posesoare de un magnet uriaş şi roz care atrage toate bulele de optimism şi veselie.

Da, poate v-aţi întrebat dacă fata asta, Andreea, tipa de pe Facebook, colega de la muncă, vecina de pe stradă, este puţin sau mai mult ţicnită. Să fiu sinceră cu voi? Eu, nu cred că am aşa grave probleme cu capul, poate am puţine, însă sunt foarte mici. Nebunia este diferită pentru fiecare dintre noi. Mie, de exemplu, mi se pare că un om este nebun şi are nevoie de ajutor, acea persoană care este mereu foarte seriosă, ursuză şi morocănoasă. Pentru alţii, se pare că , eu sunt nebună, pentru că râd, pentru că roz şi pentru că…ei bine, pentru că EU.

Ador să ies din tipar. Lumea critică indiferent de cine eşti sau ce faci. Mie nu îmi pasă de cei care stau după gardul lumii mele şi mă arată cu degetul. Sunt mândră de mine. Sunt fericită, iar asta nu  îmi va putea lua nimeni. Dacă sunt aiurită, uitucă şi cu capul lor, aşa sunt eu şi se pare că am un talent aparte de a mă arăta lumii exact aşa cum sunt.Nu ştiu cât e de bine să îţi arăţi şi slăbiciunile, însă nu îmi fac eu griji de asta. Cazi , te ridici şi punct. Nu mi-e ruşine de visele şi speranţele pe care le am, din contră. Iar, pentru a visa cu ochii larg deschişi cum o fac eu, îţi trebuie mult curaj.

Îmi doresc să fiu o explozie de bucurie şi voie bună pentru toată lumea. Să fiu acolo când cineva are o zi proastă, o lacrimă în suflet şi o tristeţe în ochi. Sunt sensibilă ,deşi ştiu că nu par. Am eu muşchi, dar…inima îmi face praf creierul când vine vorba de persoanele pe care le iubesc sau la care ţin. Întotdeauna mi-am dorit să par mai dură, dar cu vocea mea de piţigoi înfuriat, am ajuns doar să mi să râdă în nas. Mai am de reglat nişte note acute la vocea mea. Mult de muncă…mult.

Vârsta asta m-a prins tot mâncând ciocolată, tot cântând haotic şi tot….zâmbind aşa cu toţi dinţii. Cine mă iubeşte, ştie de ce o face, cine nu…îi rog să se mai gândească. Le pot oferi acadele, glume bune şi multe belele. Eu nu mă pot schimba. Este atât de bine să poţi fi tu, încât n-am de gând să renunţ la asta, nici dăcă Elvis ar reînvia şi m-ar invita la dans.

Simt numai fluturi în stomac şi mă agaţ de orice balon pentru a zbura departe de realitate şi culoarea sa. Viaţa este ciudată, iar eu sunt la fel. Cred că de asta ne merge nouă bine, ne potrivim. Te iubesc, viaţă!

25.03.1996 – ziua când tot universul a complotat cu alt univers paralel pentru a nu apărea pe lume, insă..ops! Ce să vezi, am apărut şi mă simt mai bine ca niciodată.

Ar mai fi multe de spus, dar le las pentru la anul.

 

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on print
Print
Share on whatsapp
WhatsApp