ANDRE-1

now browsing by category

 

Copile..

Copile, bucură-te cât încă mai vezi acea sclipire de bunătate din oameni , cât încă mai ai curaj sa visezi , cât încă părinții îți mângâie obrajii.

Toate aceste acțiuni și sentimente, păstrează-le cât mai  viu in in tine, căci timpul uneori ,bată-l vina, ne smulge odată cu ultima lacrimă stearșă, și ultima emoție simțită..

Știi ce este cel mai trist? Să nu te bucuri de micile minuni ale vieții. Tu ești o minune. Răsăritul, ploaia , inima aia care bate neîncetat este o minune.
Îți mai aduci aminte momentele când orice poveste citită ni se părea incredibilă și stăteam cu sufletul la gură până la sfârșitul acesteia? Cu ochii larg deschiși..Credeam în balauri, făt-frumos, zâne, spiriduși.. Credeam în mama, care ne povestea cu vocea ei blândă, povești nemuritoare.

N-ar trebui să lăsăm zglobia Copilărie să ne ia toate acestea cu ea, din contră, ar trebui să o ademenim cu multe bomboane și vorbe dulci, ca să ne mai îmbrățișeze noaptea înainte de culcare.

Ar trebui să ne aducem aminte mai des , de noi, în copilărie, când niciun obstacol nu ne ținea pe loc.De ce? E simplu. Nu simțeam frică sau rușine.Nu știam ce este eșecul. Eram doar noi ,plini de ambiție, de eroism , plini de speranță..

Asta , din păcate , ne lipsește în unele seri ..speranța că poate ..undeva, cândva,cumva, imposibilul va reuni om cu om și suflet lângă suflet.

Zâmbește neîncetat și plângi cât mai puțin, strânge din dinți , și continuă să alergi , să cazi, să sângerezi până vei face din asta o bucurie.

Învață în fiecare zi,să fii copil!

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on telegram

Scrisoare

Să-mi descriu viața ar fi imposibil..Am și plâns mult, dar am și prins multe răsărituri cu zâmbetul pe față. Viață – ce cuvânt scurt. Simți și tu , ce scurt este ? Conține cinci litere, două silabe, două vocale și trei consoane. Inchizi ochii de câteva ori la 20 de ani și te trezești la 60, obosit și așteptând pensia aia nenorocită.

Îmi este greu să exprim ce simt. Simt o gramadă de ,,chestii’’, pe care le-aș numi sentimente, regrete și temeri. Iubesc prea mult și mi-e frică că, într-o zi este posibil să,  ma trezesc în intuneric. Mi-e frică , iar asta mă face vulnerabilă la ploile de toamnă. Ploilea alea lungi și reci, care te fac să simți umezeala pămăntului până în adăncul oaselor. Regret că, n-am ascultat mai mult zilele cu soare și nu i-am șters mai des,  lacrimile mamei.  Noi, oamenii , găsim intotdeauna scuze și pretexte, nu-i așa?

Știi ce culoare au ochii mei? Căpruiul ală turbat prin care , îmi poți vedea sufletul. Ce ghinion ! Mi-aș dori de multe ori, să fiu greu de citit, însă în 25 de ani de viață n-am învățat disciplina asta. Îmi spuneam adesea în gând : ,, Fii dură! Fii indiferentă! Fii rece! ‘’ Și, eu tot ce îmi dicta mașinăria asta din piept , făceam..Nu regret, nu mereu, ci uneori..

Este martie-  luna in care am primit viață și nume. Se pare că, port o primăvară în suflet. Imi place să îmi spun asta , atunci când simt că, lucrurile se petrec prea repede și cu prea puțină  pasiune, dar..timpul! Fi-ar el ! Ne fură la nota de plată pentru viață. Ne cere multe, ne ia și mai multe și ne lasă, singuri la o masă, așteptând..seara.

Viața mi-o privesc printr-un caleidoscop cu multiple imagini și emoții simetrice și colorate. Iubesc culorile și ceea ce mă fac să simt. Este suficient să iubești ca să suferi vei spune, însă cum să discutăm serios despre fericire, dacă nu am suferi ? Orice durere poate fi transformată în valoare, spunea Malraux. Suntem o operă de artă și dovada vie a multelor bătălii purtate cu noi, cu alții și cu viața. Pe trupul meu se vad cicatricile tuturor anilor pe care i-am căștigat. Sunt o luptătoare.

Logica și fericirea sunt două lucruri complet diferite, pe care nu le pot stăpâni foarte bine, când vine vorba de tine, Viață. Mă incurc, mă înebunești și mă faci să îmi pierd mințile, dar te iubesc.

Sunt o femeie simplă, și mă bucur de tine. Așteaptă-mă, căci am să-ți mai scriu.

Share on facebook
Share on telegram
Share on whatsapp

IZOLARE LA 24 DE ANI

25 martie. Nici nu simt că este ziua mea. Am primit telefoane, sute de mesaje, dar nu simt. Cred că am vreo defecțiune psihologică determinată de tot haosul creat de acest virus chinezesc, cum îl numește Trump.

Nu credeam că îmi voi sărbători vreodată ziua de naștere în pijamale mele roz cu Nutella, urmărind desene animate. Acum ceva timp, mă gândeam la o petrecere restrânsă cu persoanele cele mai dragi mie, cu muzică veche și mișto, cu prajituri și gustări cu multe calorii, dar asta acum o lună. Ei bine, planul s-a dovedit a fi imposibil de realizat, pentru că suntem în 2020, și după cum ne-am obișnuit în orice moment poate apărea ceva nou.

Este miercuri și lucrez de acasă. Savurez un Danette cu ciocolată, în timp ce verific niște date ale unui client. Încerc să rămân concetrată,dar toate cele o mie de gânduri le simt alergând în tot capul meu, Mă gandesc la vremurile astea, la ce va urma, la oamenii rămași fără serviciu, la frica și teama oamenilor. Este primul eveniment national tragic pe care îl trăiesc, simt îngrijorare. Nicioadată nu m-am dat vreo curajoasă (asta doar în jocurile video) , insă în realitate, sunt un fel de păpădie.

’’ Armata va fi scoasă pe străzi (..) ’’, anunță Mediafax  pe pagina lor, după ce a treia ordonanță militară a întrat în vigoare. Așa îmi voi aminti ziua de astăzi : armata, carantina, pijamale, izolare. Patru cuvinte care exprimă noul nostru mod de a trăi.

Partea bună? Am făcut Tiramisu, am câteva sticle cu vin bun și mi-am găsit un tub maaare cu spumant de baie. 24 de ani nu-mi doresc decât sănatate, nu ciocolate, nu vacanțe, nu lucruri. Viața o să mă pună mereu la încercare, la fel și pe tine, insă este foarte important ca mintea să ne rămâne puternică și sănătoasă.

Mi-am propus să să zâmbesc mai mult, să citesc mai mult, să mă bucur mai mult, să las prejudecățile la o parte, dar NICI-O-DA-TĂ să nu renunț la visurile mele. Avem prea puțin timp pentru a-l risipi cu oamenii negativiști, cu gânduri rele și lacrimi. Îmi doresc să am puterea de a-mi înfrânge într-o bună zi toate temerile și să îmi mențin curată, lumea mea roz.

Am o intrebare : unde să îmi petrec ziua de naștere pe canapea în sufragerie sau în dormitor în pat? Voi ce ați alege în locul meu?

UPDATE. ORA 14:05. Cioc-cioc! Deschid ușa și îl văd ..era chiar el, curierul cu o cutie verde în mână. Yeeey! Îmi aranjez bretonul, îi mulțumesc domnului care stătea destul de departe de mine ( să nu uităm cel puțin 1 m distanță între noi) și închid ușa. Mi-am dat seama că nu puteam întra în casă cu cutia, să o rup , așa nerăbdătoare cum fac deobicei, ci trebuie să îmi iau anumite măsuri de precauție. Caut o pereche de mănuși, dau cu dezinfectant pe cutie și îmi scot mult așteptatele cărți. O să vă povestesc mai multe despre seria DUNE în alt articol, după ce le citesc, insă un lucru este sigur : m-a captivat. Iar ție, elefant.ro, îți mulțumesc că mi-ai adus un zâmbeeet ca de copil pe buze. 🙂

 

Vă îmbrățisez pentru fiecare gând bun transmis și nu uitați #statiacasa. 

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email