De-aș merge pe pașii pierduți de prin nisip,
M-aș rătăci și cu busola.
Cerul s-a reîncarnat în noapte,
iar soarele s-a refugiat într-o moleculă, blondă și vie.
Cu ochii închiși,mă rog și zăbovesc puțin, la ușa veche de metal,
dintre ieri și mâine, dintre azi și tine.
Mă simt neputincioasă să-mi sufoc lacrimile, pe un colț de lună spartă.
Și totuși, speranța îmi umple sufletul cu priviri albastre fixate prin mine.
Tu aveai ochii albaștri, nu?
Greșesc când visez, căci visul este o capcană a omenirii.
Valul îmi spală pașii și îmi fură ultimele amintiri dintr-un nisip din mână..
Share on facebook
Facebook
Share on telegram
Telegram
Share on whatsapp
WhatsApp