Te-am aşteptat de mult să vii…Spre apus mi s-a părut că îţi vâd chipul pe cerul înstelat de vise.Am tremurat, sub palate de nisip clădite, Pe speranţe de azi, de ieri , de mâine.. Anotimpul , ce odinioară mi-l pictai cu ochii închişi,S-a prefăcut într-o emoţie târzie de

      Dacă nu era soarele să-mi încalzească lacrimile pierdute pe chip,Inima-mi era și-acum un plin de piatră ud.Eram o naufragiată pe-un suflet timid, descurajat și singur.Cu ochii înfometați de frică, așteptam să vină ..Nu mă intreba ce…Nu știu..probabil n-am știut vreodată..N-am să știu să-ți răspund..Dar astăzi, după un

      Te simțeam în toate privirile rătăcite,Și precum un arhitect,Îmi desenam un viitor printre șuvițele tale blonde. Ce umbre..Ce culori.. N-am știut că trăiesc în pandemia asta a vieții ,Și orb și surd din martie,Te-am șlefuit neatent pe piedestal, ca mai apoi tu să începi să exiști. Ce