PLAGUE INC.

Hai să ne împrietenim! 

Am terminat tura de muncă și mă simțeam un pic obosită. Așa că, m-am ridicat de pe scaunul de la birou și m-am intins un pic în pat. Plictisită, îmi iau telefonul de pe noptiera de lângă mine și încep să pierd timpul pe net , cautând și citind diferite știri. După cum prea bine știți, reclamele ne invadează, chiar dacă suntem în carantină. Însă, astăzi mi-a atras atenția o reclamă cu jocul Plague Inc. Probabil ați auzit de el. Colegul meu de bancă din liceu se juca, acum aproximativ cinci ani, însă nicioadată, nu am avut curiozitatea să îmi descarc jocul.Nu îmi plăcea conceptul lui. Mi se părea previzibil și chiar, sinistru. De ce aș vrea să joc ceva care să omoare populația lumii? N-aveam de unde să știu, că peste câțiva ani, jocul va devine chiar realitate. Mă rog, încerc să fac haz de necaz, pentru că altfel după toata criza asta generată de coronavirus, toată populația lumii va lua cu asalt cabinetele pline cu cărți ale psihologiilor.


Ce este așa ciudat cu acest joc?

Ei bine, ironia sorții face ca scenariul acestuia codat acum opt ani de zile să devină o realitate înspăimântătoare în anul 2020. James Vaughan, creatorul acestui joc Plague Inc. scrie pe site-ul oficial Ndemic Creations că nu și-ar fi imaginat vreodată ca jocul lui, va fi jucat de atâția oameni în timpul izolării acestora din cauza pandemiei globale.

În fine, lăsăm depresiile la o parte și vorbim despre joc.
Partea interesantă și update-ul adus acestui joc este că în curând,o să  putem crea și antidotul.

Pentru cine nu știe, Plague Inc. este un joc pe telefon, în care îți creezi propriul virus, ca mai apoi să îl răspândești în toata lumea. Jocul se termină în momentul în care ultimul om de pe pământ moare. GAME OVER.

Nu știu dacă asta este tot mâna destinului , însă în noul mod de joc, după cum bine ați ghicit, putem fi în tabara celor care se luptă cu virusul ucigaș, luptând și luând tot felul de decizii guvernamentale , dar și medicale , pentru a estompa și pentru a descoperi antidotul pentru întreaga omenire. Să sperăm doar că, acest feature să apară cât mai de curand. Nu de alta, dar văd că programatorii jocului sunt foarte, foarte dubioși. Știți la ce mă refer, nu?

Mi-am descărcat și m-am jucat pentru prima data acest joc.
Tu l-ai încercat deja?

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on telegram
Telegram

Review P20 PRO

Bunaaa! Sper că sunteți bine și că zâmbiți, des, mult și cât mai roooz. Astăzi vă scriu un pic despre telefoane, vazute de mine prin lentile roz si nontehnice.. Eu, știți voi, trăiesc într-o lume a mea, super simpatică, aș spune eu sau alții. În fine, haideți sa trecem la

Read More »

Pagină de jurnal – Grecia 2019

    M-am îndrăgostit. Cred că mă declar pe veci îndrăgostită de albastrul Greciei, de muzica ei şi de peisajele superbe. Nu sţiu de unde și cum să încep, însă pentru că voi sunteti prietenii mei, am să vă povestesc pe scurt experiența mea în frumoasa Ellada. Am fost după

Read More »

Șezlongul cu amintiri

Soare, plajă, pescăruși și ochelari de soare. Lipsește ceva? Nu, crema de protecție solară nu ne trebuie, cel puțin eu nu sunt adepta ei. De ce? Ei bine, n-am nicio idee. Știu doar că în bagajul meu puteți găsi prosopul roz de baie, șlapii cu sclipici colorat și o carte.  Ador

Read More »

#stămacasă&ADOBE

    Nici nu mai știu a câta zi în carantină este, de fapt eu nici nu prea am stat în izolare, pentru că …serviciu , dar e prima sămbătă în care nu ies și a trebuit să fac ceva, pe lângă curățenie.Săptămâna trecută trebuia să încep cursurile pentru grafică

Read More »

Un colţ de viaţă între munţi

    Bună! Sunt eu, Andreea ,de data asta o Andreea mai obosită , dar la fel de plină de energie bună.  Zilele trecute am fost într-o mică escapadă în Vâlcea, mai exact în Olăneşti.  Am văzut poze de acolo şi m-au impresionat  ,în mod special , liniştea şi natura vie

Read More »