Selfie, selfie..a devenit ceva de genul : oglindă, oglinjoară , cine-i cea mai frumoasă fată din ţară?
Voi nu aţi observat că dacă nu faci un selfie când te duci undeva, nu te simţi bine toată ziua şi chiar poţi ajunge să trăieşti cu regret toată viaţa după? Eu nu vreau ca lumea să sufere de boala asta, aşa că dragii mei, vă cer sprijinul şi vă rog să împrăştiaţi în jurul vostru multe, dar muuulte poze.
Nu avem limite sau restricţii. Oricum, cred că ştiţi şi voi că regula ca o poză să iasa PERFECT este să faci cel puţin 30 de selfi-uri din toate unghiurile, cu lumina pe faţă, pe umăr, pe jumătate de cap şi tot felul de combinaţii. Băieţii mai au de învăţat la acest capitol. Noi fetele deţinem secretele selfismului.
Vă vine sau nu să credeţi, însă şi eu ador să ( îmi ) fac poze. Apropo, şţiţi reclamele acelea de la TV care încep cu aceeaşi voce joasă şi sună cam aşa : Pentru o viaţă sănătoasă consumaţi cel puţin 2 litri lichide pe zi, în loc lor aş spune , faceţi minim 2 poze pe zi!!! Un comentariu, un like, un sticker ceva, astea ne ţin activi. Eu nu îi înţeleg pe cei care nu postează nimic. Am o intrebare pentru voi. Voi cum trăţi?? Cred că sunteţi cu hashtag #rezistsanupostez
Şi să nu uit!
Nu doar că trebuie să facem pooooze, dar trebuie să le şi edităm puţin . Nu contează cu ce efecte, poate fi unul ,,melancolic’’,, plâng după fostul’’, faţă de căţeluş sau cele cu efect de mărire a…ochilor. Este foarte important, ca atunci când nu am prins unghiul sau lumina care ne avantajează , să încercăm cumva cu ajutorul aplicaţiilor ,să salvăm poza de la o moarte cruntă şi îngroparea ei în albumul foto din telefon. Păi vă daţi seama că ele nu vor ajunge NICIODATĂ pe internet? Trebuie să facem cumva şi să găsim soluţii ca lucruri de genul acesta să nu să întâmple, da?
În plus, pozele te fac fericit. Cel puţin, am observat că atunci când cineva îşi face o poză, zâmbeşte cât de mult poate. Chiar dacă, după ce se uită la poză observă ca filtru de înfrumuseţare nu a intrat automat şi…se văd cearcănele sau un pic de fălcuţe. Avem o scuză: suntem oameni. Dar, încercăm de mai multe ori până putem da share pe Facebook. Ăsta este optimismul pe care îl vreau! Ăsta este spiritul!
Faceţi poze şi aruncaţi cu ele peste tot pe internet, iar zâmbetele să le împrăştiaţi oamenilor.